:(

Când stai cu telefonul blocat în mână

Iar lacrimi  curg necontrolat

Un număr familiar e pe vecie ocupat.

Și Zânele  mor câteodată,

Din păcate, e probat.

R.I.P. Adina Cristescu

L. E.- cei care au cunoscut-o, probabil știu că și-ar fi dorit să nu plângem prea tare cu ocazia asta. Și chiar dacă nu am fi putut să facem ce și-ar fi dorit, ne-ar fi zis să ne desfacem o bere și să ne amintim lucruri mișto care ni s-au întâmplat alături de ea.

Cu Adina obișnuiam să vorbesc des, chiar și după ce ieșisem din spectacolul "Abracadabra" de la TNB. Întotdeauna, nici măcar o conversație telefonică nu dura mai puțin de o oră. Povesteam, râdeam, ne întrebam și ne răspundeam. Când ne vedeam, ora se transforma în mai multe ore. Cel mai tare era când ne vedeam la 2 Mai, atunci orele se transformau în zile și nopți, tot de vorbit, de glumit, de... orice.

Când m-am mutat la Pitești ea a fost printre primii oameni cu care am vorbit despre asta. Când m-am retras din spectacol, a fost chiar prima căreia i-am zis. Când m-am hotărât să plec din România, la fel. Când m-am despărțit, când s-a născut Nichita, când am dat la doctorat, când m-au dat afară de la UNATC, când am plecat la Budapesta, când am ajuns la Budapesta, când am plecat mai departe, de fiecare dată, ne auzeam.

Însă cele mai frumoase amintiri cu ea sunt duminicile de după spectacol, când stăteam la povești. Doar ea era Buna Poveștilor și mie îmi plăcea să ascult povești. Îmi vor lipsi poveștile tale din fiecare duminică de după spectacol, îmi vei lipsi, Zâno! Poate ajung la timp să îți mai povestesc sau poate că nu. Oricum ar fi, ne vom vedea, mai devreme sau mai târziu. Sau poate nu, cine știe, poate vom fi în sectoare diferite, poate ne va trebui viză ca să ne vizităm, poate nu vom avea bani de viză, sau cine știe... :)

Zâno, o să îmi lipsești!