5 luni de Norvegia

Am petrecut până acum 5 luni pe aici, prin Norvegia. După lunile astea, pot să scriu că nu mă minunez de ceea ce am întâlnit aici, însă nu contenesc să mă mir de ceea ce se întâmpla în România, atunci când stăteam acolo. Oamenii mor pe șosele în fiecare zi acolo, aici nu. Oamenii dau șpagă medicilor acolo iar aceștia iau, aici nu. Acolo încă trec Inspecția Tehnică Periodică mașini care nu se califică, trec dacă dai o sumă de bani cui trebuie, aici nu. Pacienții de aici au încredere în medicii lor, pacienții din România își caută informații despre medicii la care se duc pe site-uri ca doctorbun sau alte bazaconii. În România, dacă ai bani, îți faci abonament la o clinică privată și te simți în siguranță atunci când mergi acolo: spitalul arată bine, medicii și asistentele se poartă frumos, iar salonul de 8 paturi cu o singură budă de la Colțea se transformă într-o rezervă în care stai singur și ai căcătoarea ta privată, parfumată și curată. E adevărat că dacă se complică un pic operația, ajungi tot la spitalul de stat, eventual tăiat încă o dată de medicul de la care ai plecat și care lucrează și la stat și la privat.

Pacienții de aici au încredere și respect pentru medicii lor, pentru că sistemul merge.

Să ieși din casă și să știi că sistemul funcționează, este mare lucru. Poate de aici pleacă normalitatea asta despre care scriam mai sus, dar poate că are legătură și cu felul în care individul este obișnuit să respecte regulile. E o chestiune de încredere, poate, a individului în sistem și invers.

Acum câteva zile, pe aici prin Sud, un băiat de 7 ani s-a pierdut de familia lui la o drumeție sau o partidă de vânătoare, așa ceva. Nu știu cum s-a întâmplat, l-au găsit după 48 de ore, mort. Din cauza frigului s-a prăpădit, bietul copil. S-a pierdut duminică la 13:45 de părinții săi, a fost găsit marți în prima parte a zilei, iar decesul a fost confirmat de legiști ca fiind luni, pe seară. La acțiunea de căutare au participat vreo 400 de voluntari, pe lângă elicoptere, drone, câini, poliție, garda civilă și toate instituțiile implicate. Pe facebook nu am găsit pe nimeni pe aici care să zică el cum instituțiile nu și-au făcut treaba, sau cum părinții nu au fost îndeajuns de atenți, sau cum ei ar fi făcut mai bine, sau cum, sau că, sau dacă... Oamenii aveau încredere că s-a făcut tot ce se putea face, iar a doua zi după tragica veste, părinții au avut puterea să mulțumească public tuturor voluntarilor care au participat la căutare.

Am povestit întâmplarea asta pentru că m-a marcat acest caz și m-a mirat încrederea opiniei publice în felul în care s-a acționat. Cred că de asta nu am avut parte niciodată în România, eu personal, de încrederea asta aproape naivă că sistemul și-a făcut treaba, dar că atât s-a putut, așa a fost să fie. Din ce aud de pe la Ioana, pacienții ei au, la fel, încredere în medicii lor, ei știu că sistemul merge și că sunt pe mâini bune. Aici pacienții nu își aleg medicii buni, nici spitalele, nici nu îndrăznesc să știe ei care sunt medicii ăia „buni”, ăia la care trebuie să dai ceva bani sau telefoane ca să ajungi pe mâinile lor. Și asta, cred eu, e foarte sănătos, că e plin online-ul de români care știu ei care sunt medicii ăia buni și, în general, știu ei mai multe despre actul medical ca toți medicii ăia proști care nu au putut să caute pe google mai bine ca ei!

Sistemul funcționează mai bine ca în România în orice țară mai de la vest de Ungaria, probabil. De ce? Eu nu știu, dar... sistemul funcționează normal. „Corupția ucide” nu e doar o lozincă născocită de niște hipsteri care s-au adunat de nebuni în Piața Victoriei să îl dea jos pe #NuiePonta după ce am stat cuminți să treacă doliul național de după Colectiv. Corupția chiar ucide, în România: pe șosele (șoferi cu 4 clase dau/au dat ceva sute de euro ca să aibă carnet, deși nu știu nici să citească bine), oameni care fac milioane de euro dau bani ca să ia contracte cu Statul și să ne facă șosele sau să ne umple buteliile cu gaz, directori de teatre care încremenesc în fotolii mai mult decât e cazul, la facultăți se fac doctori tot felul de dubioși, doar pentru 25% spor la salariu, iar profesorii încă fac meditații în privat cu unii elevi din clasă, că altfel nu se poate. Părinții dau bani pentru meditații, profesorii iau, unii rup chiar și factură, ce mai, totul e legal, iar pe profesorii care abuzează studenți/studente sistemul nu are cum să îi dea afară, îi lasă acolo, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ei revin, după o scurtă pauză, la facultate, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, că s-au prescris faptele și, de fapt, „au fost relații de iubire”, nu beneficii născute din incapacitatea de a-și rezolva cumva, propriile probleme.

Stăteam odată în biroul decanului și vorbeam cu el despre doctorat, când un profesor care era și el acolo mi-a atras atenția că „tu ești de-al nostru, cum de i-ai dat like ăleia care a scris asta și asta despre facultatea noastră?”. I-am răspuns că eu dau like cui vreau și că eu nu sunt al nimănui, doar îmi fac treaba pentru studenți.

Am scris această postare un pic mai lungă pentru că, așa cum scriam mai sus, nu mă miră Norvegia. E o țară normală, unde sistemul funcționează. Sunt prețuri mari și salarii la fel, dar dincolo de asta, diferența majoră constă, cred eu, că aici educația, sănătatea, nu sunt supuse corupției care, da, în România ucide, a mai ucis și, din păcate, o va mai face.

Închei scriind despre întâmplarea de ieri cu un medic norvegian care, în drum spre gardă la spital, a condus mai tare cu 28 de km/oră pe autostradă și a primit o amendă de 1000 de euro. Nici nu a făcut accident, nici nu era beat sau drogat. „Exact ca la noi amenzile, că nu se compară salariile lor cu ale noastre”, am auzit o voce atotștiutoare pe pagina mea de facebook. Nu e așa, neică! În România probabil ar fi luat 4 sau 5 puncte de amendă, probabil până în 1000 RON. Salariul medicului specialist din România probabil ar fi zâmbit ironic la această sumă derizorie, că dacă scriem despre un „medic bun”, din aceia care au box office și care lucrează și la stat și la privat, veniturile lunare ar fi depășit 4000 de euro, asta fără șpagă, dacă medicul respectiv nu ar fi fost un medic „șmecher” care să creadă că șpaga unui pacient este „un gest de mulțumire fără de care actul medical nu ar fi fost influențat”, așa cum am citit în presă că ar fi declarat un medic român despre șpăgile primite zilnic. Și știți ceva? Un medic specialist norvegian de aici, din Sudul Norvegiei, nu are salariul de 5 ori mai mare ca cel din România, dar amenda o are de 5 ori mai mare. Și mai cred că e foarte bine așa, pentru că medicul ăla nu va mai depăși viteza legală o bună perioadă de timp. Și pe lângă el, nici ceilalți medici, colegi de-ai lui și nici măcar eu, care am auzit povestea și poate că nici măcar tu, care ai citit postarea asta și care vei fi pus, poate, la un moment dat, în situația de a conduce pe șoselele norvegiene. Și una peste alta, poate că și de asta Norvegia are mai puține victime în trafic și poate că și de asta România este încă pe locul întâi în Europa la acest capitol. Inutil să scriu că nu a fost loc de niciun fel de tocmeală cu polițistul norvegian: 12100 NOK sau 12 zile de închisoare, domnule doctor!

Pun o poză care nu are nicio legătură cu postarea, poate, sau poate are. Depinde cine și ce vede în ea.

L.E. plus 5 puncte din maxim 8 a luat medicul. Și când faci maxim de puncte aici, situația e gravidă, cum zicea profu' meu de mate din Coșbuc.