Duminică seara, 15 octombrie, ora 21:30

Stau pe terasă, în pauza meciului Norvegia-Spania. Punct. Eu țin cu Spania. Punct. Pe terasă sunt acum 8 grade cu plus. Punct. M-am gândit toată ziua la tata. Punct. Azi ar fi fost ziua lui de naștere. Punct. Nu am mai avut pe cine să sun. Punct. E a doua oară când nu mai am pe cine să sun pe 15 octombrie. Punct.

Am făcut această introducere pentru că mi se pare interesant cum, dacă aș fi scris direct pe facebook, nu ar fi fost nevoie de aceste prime rânduri: facebook-ul scrie el tot, știe el tot: cât e ceasul, ce dată e, unde ești, ce faci și, dacă vrei, cu cine. Nici măcar nu trebuie să descrii persoana cu care ești, pentru că cele mai multe persoane cu care poți fi au și ele cel puțin un cont de facebook, măcar unul de care știi tu. 

E o observație interesantă, cred eu, aici: algoritmii, aparent, ne fac toată treaba mai ușoară. În același timp, fără să vrem, suntem pre-setați, folosim scurtături oferite de un sistem, de o mașină, de un soft sau de o aplicație care, astea toate, au răspunsurile la întrebările pe care nici nu mai simțim nevoia să ni le punem, de la un moment dat. Revenind, joacă Norvegia cu Spania și eu țin cu Spania. Ar fi fost ziua tatălui meu, dacă el nu ar fi trecut în moarte. Am lăcrimat azi și am privit cerul de mai multe ori ca într-o zi normală. Cumva, deși corpul lui e sub pământ, eu ridic ochii spre cer atunci când mă gândesc la el.Poate e un șablon comportamental, poate e tot o pre-setare, sau poate că oamenii chiar se duc în sus după ce coboară sub pământ, cine știe?

Cred că i-ar fi plăcut maxim lui aici. Lui îi plăcea frigul, chiar dacă îi era frig. Mă rog... poate că ar trebui să mă opresc și să reiau mâine dimineață postarea, după ce îl duc pe Nichita la grădi și înainte să încep eu treburile. Poate că ar fi bine să îmi văd de plâns în liniște și să reiau mâine. Mâine e ziua mamei. Așa erau ei născuți, la o zi distanță. Mâine o sun să îi zic la mulți ani, apoi îl duc pe Nichita la grădi, apoi mă duc în treaba mea. Așa o să fac.

.................................................................................................................................

Bună dimineața, ora locală 7:00, treaz și cu gânduri mai liniștite, am la dispoziție jumătate de oră pentru a termina azi ce am început să scriu ieri. Afară sunt 2 grade cu plus și dacă e să încep cu ceva analiza subiectiv-comparată Norvegia vs România, cu asta aș începe: vremea nu este pentru mine o problemă aici, în Sudul Norvegiei. Sau, nu încă. Dacă este frig, mă îmbrac mai gros, dacă plouă, pun ceva impermeabil pe mine. Una peste alta, în septembrie și octombrie, nici nu prea a plouat. Au fost vreo 5 zile adunate de ploaie, iar într-o zi în care plouă, rareori plouă toată ziua, deseori iese soarele jumătate de zi. Verile sunt minunate, iar noi am hotărât ca următoarea vară să o petrecem aici. Vom pleca de aici în vacanțe sau weeken-uri prelungite doar extra-sezon. Da, e adevărat, vom pleca la cald, de exemplu acum în noiembrie și în decembrie Barcelona, respectiv Malaga. În comparație, România și Europa de anul acesta și de anul trecut mi s-au părut irespirabile vara. Vom vedea iarna cum va fi, deși am înțeles că nu e grav nici iarna în partea asta a Norvegiei, adică ceva zăpadă, un minus 5 grade minima.

În Norvegia, în comparație cu România, mie mi se pare mai bine. Normal, nici nu e greu să fie așa: se circulă în siguranță pe străzi, sistemul medical merge mai bine ca la noi, la grădi și la școli nu e nevoie de „atenții” sau de bani extra, copiii fac ore de înot și mai târziu un pic un instrument muzical, toate astea neplătite de părinți, iar de meditații extra nu se pune problema, nu există așa ceva. Nu te cerți în trafic, nu contează dacă ești bogat sau sărac, unde e lege nu e tocmeală, iar regulile sunt repectate, pe de o parte datorită educației, pe de altă parte „din cauza” amenzilor mari. Locuri de parcare sunt, toată lumea plătește parcarea atunci când iese cu mașina în oraș, iar trenurile, ferioboturile și transportul local merg bine. Repet ceea ce am mai scris în altă postare, pentru un copil, să trăiască aici e și mai simplu și mai sigur și mai frumos ca în România.

Ce nu îmi place aici: prețurile de la servisurile de mașini, astea chiar mi se par deplasate: 1500 de euro mă va costa distribuția la o mașină, iar schimbul de ulei și filtre vreo 500 de euro la alta.

Mâncarea nu pot să spun că este mult mai scumpă ca în România, ba chiar, dacă mă urc o dată la 2 săptămâni în mașină și conduc 40 de minute până în Suedia, cumpăr mâncare mai ieftin ca la noi, inclusiv țigări și o bere- două. (aici, la supermarket, berea e 2 euro și 50, în Suedia e un euro). La restaurant și terase, o bere este 7 euro și ceva, cea mai ieftină, iar acum câteva zile când am ieșit 3 copii și 4 adulți la cină la un restaurant spaniol am dat 250 de euro, iar în altă zi, aceiași 3 plus 4 adulți am plătit vreo 350 de euro la un restaurant danez de lângă noi de aici, câte un fel principal plus un starter, plus ceva de băut pentru toată lumea.

Motorina și benzina sunt mai scumpe ca la noi, iar de când e criza din Orientul Mijlociu, văd că s-au scumpit și astea (25 de coroane per litru, adică 12 RON).

Ce nu îmi place un pic pe aici: cred că oamenii sunt cam serioși, după gustul meu, eu nefiind un tip glumeț, din fire. Sunt obișnuiți să se comporte oarecum rezervat, iar pentru mine mai e cum mai e, dar pentru Ioana, care a locuit 10 ani în Barcelona, e destul de inconfortabil, seriozitatea asta, vreau să zic. Ce mi se pare tare este că am cunoscut oameni mulți, atât norvegieni, dar și români sau spanioli sau belgieni cu care putem să stăm de vorbă, să ieșim la o cafea sau să povestim (mai ales Ioana, că eu nu sunt genul) la telefon ore întregi. Lipită de casa unde stăm, avem prieteni o familie româno-belgiană cu doi copii, apropiați ca vârstă de Nichita, iar unul dintre ei chiar în grupă cu el la noua grădiniță.

Trăgând linie, noi credem că măcar 5 ani nu ne vom întoarce de tot în România, peste un an vom vedea dacă stăm mai mult aici. Când Nichita va face 5 ani, cu siguranță vom opta clar pentru un loc în care să stăm, fie că e vorba de Norvegia, Spania continentală, o insulă care aparține Spaniei, sau poate, cine știe, altă țară. Sau poate că peste un an ne luăm aici o casă și intrăm în rând cu lumea. Vom vedea. Până atunci, ne bucurăm de ce se întâmplă și ne surpindem uitând cât de tare este să ai atâta verdeată în jur, să ai și lacuri și fiord și mare și trafic ok la tine în cartier, plus o grădiniță unde lui Nichita îi e bine. Până în București ajung în 4 ore jumătate de acasă cu tot cu zborul de 3 ore și ceva plus traversarea de jumătate de oră până la aeroport, iar ăsta e un lucru de luat în calcul pentru noi.

Suntem mai aproape de Spania și faptul că zbori dintr-o țară Schengen în alta este un super-avantaj, asta o știe toată lumea.

În noiembrie, dacă vrea cineva să mă vadă, vom fi câteva zile în Barcelona, iar în decembrie vom sta vreo 12 în Malaga, la soare. Încercăm să fentăm cât putem frigul, ceea ce făceam, oricum și atunci când stăteam în România. De aici este mai simplu pentru noi din toate punctele de vedere.

Nu știu cât de comparată a fost analiza asta a mea și cât de cuprinzătoare. Închei cu versurile lui Păunescu în gând („cine are părinți, pe pământ, nu în gând...”), cu gândurile nostalgice la tata care nu mai e și cu celelalte gânduri la mama cu care tocmai am vorbit acum. La mulți ani, mama, te iubesc.

Pun cerul de pe aici, de la noi dintre case, tras în poze imperfecte, așa ca mine.

Numai bine!