parenting la bătrânețe

De doi ani sunt a doua oară tată. Unul bătrân. Eu am 46, Nichita are 2. Petru, primul copil, are 13 ani. Aritmetica, simplă pe vremea mea, îmi spune că e o diferență de 11 ani între cei doi fii ai mei. Cu 11 ani mai "matur", am reluat experiența. Petru e altul, Nichita e altul, singurul care e același, teoretic, sunt doar eu. Numai că și eu sunt altul, deși mă cheamă la fel. Au trecut 11 ani între evenimente, sunt mai trecut prin viață cu 11 ani, mai sincer scris, sunt mai bătrân cu 11 ani, sunt mai aproape de moarte, oricum. Dar nu despre moarte este vorba aici, ci despre viață. 2 vieți la început, cu nume de cod Petru și Nichita. Mă rog, în postarea asta este vorba mai mult despre Nichita, pentru că el și cu mine suntem la început de drum, plus că Petru e băiat mare și despre el am scris și am răsscris și am rescris. Cu toate astea, scriu încă o dată ceea ce el știe, pentru că îi zic frecvent, anume că îl iubesc și că, orice ar fi și orice ar face, îl iubesc mereu și mereu și voi face asta indiferent ce. Cred că unele lucruri e bine să fie repetate și repetate și scrise și rescrise, ca să fie clare. Petru știe: oriunde aș fi, dacă îmi spune că are nevoie să vin, am venit. Tu știi asta, Petrule, să nu uiți asta niciodată.

Revenind la grupa mică și lăsând băieții mari să se ocupe de treburile lor serioase, cred că cei doi ani cu Nichita au fost niște ani grei, de ce să mint. Și mai cred că imaginile pe care ni le creăm noi înșine despre ce înseamnă a fi părinte au ceva din reclamele la Coca Cola în preajma sărbătorilor de iarnă: copii așteptându-l fericiți și emoționați pe Moș Crăciun, zăpadă curată pe străzi, lumini și colinde, familii idilice în fața unor șeminee în care focul arde și el fericit, totul este este, într-un cuvânt, feeric. Realitatea este însă alta, asta știm toți, iar în plus, ceea ce vând spoturile video nu este neapărat ceva sănătos. (părere personală, deși îmi place să beau Coca Cola, din când în când, recunosc). Acestea fiind datele problemei, introducerea e gata, hai să trecem la vorbe, nu la fapte!

După 11 ani de la primul meu an ca părinte, am repetat anul 1 și anul 2, așadar. Și din toți anii ăștia, dacă ar fi să trag o concluzie, este aceea că nu am nicio concluzie. Nu știu nici ce am făcut bine, nu știu nici ce am făcut rău, cred că știu doar că eu știu și am știut despre copiii mei mai bine ca toți cei/cele care mi-au dat sfaturi și cu unul și cu celălalt copil. Nu, nu e egocentrism, nici paranoia, este doar o constatare. Cu atâtea metode, trend-uri în parenting, cu atâția cunoscători în domeniu, cu atâtea prințese care mai de care mai urbane sau rurale, mă găsesc eu acum să scriu că știu mai bine ca toți, ce treabă. Da, cred asta și mai cred că asta este valabil pentru fiecare părinte, indiferent de vârstă, sex, orientare... etc, șamd.

Cred că asta a fost partea despre parenting în general, să trec un pic la cum este să fii părinte în Norvegia, în comparație cu România. Aici părerea mea este simplă și clară ca lumina zilei: e mai simplu aici, în Norvegia. Cu Nichita am petrecut un an și patru luni în România, aproape 4 luni în Budapesta și încă 4 luni în Norvegia, pe lângă vacanțe și alte deplasări, iar din toate lunile astea, cel mai simplu a fost aici. Nu cred că are de-a face cu faptul că el s-a mărit, sau nu numai cu asta, ci are de-a face cu trotuarele pe care poți să umbli fără să te gândești că dă mașina peste copil, cu grădinița unde lucrurile se întâmplă normal, cu grija tuturor oamenilor mari pentru toți oamenii mici, cu orele școlare de înot și de instrument muzical la care ei dau examen și, mai ales, cu timpul petrecut în aer liber. Dacă o să rămânem pe aici mai mult de un an, poate că asta o să atârne cel mai mult în decizia asta: Norvegia este, cred eu, un loc unde să îți crești copiii. Sigur că probabil că sunt și alte locuri unde poți să faci asta la fel de bine sau mai bine, dar eu mă refer doar la ce am trăit eu, ca părinte, într-un loc în care am petrecut mai mult de 3 luni zi de zi, nu în vacanțe, din cărți sau de la alții auzit, ci trăit pe propria-mi piele și judecat în comparație.

Cam asta e pentru azi, ne mai auzim, ne mai citim, ne mai vorbim. Mâine Nichita începe a doua săptămână la cea de a doua grădiniță din Norvegia, sper ca ceea ce am scris azi să nu fie contrazis de realitatea zilei de mâine.

Noapte bună sau bună dimineața, Românie, oriunde ai fi!

Pozele sunt cu grădinița lui Nichita, una de stat, care, ca oricare grădiniță de aici, își ține curtea deschisă și după program, cu tot cu jucării, mingi și alte chestii.

L.E. - am uitat să scriu despre aplicația de mobil: ca părinte, ai la dispoziție o aplicație unde vezi ce a mâncat copilul, cât a dormit, cănd a intrat și când a ieșit, plus poze sau mesaje, dacă e cazul, despre copil, activități sau ce mai trebuie. Fără să fie nevoie de discuții inepte între părinți, fără grupuri de facebook sau wațap. Afli de acolo și poți să vezi datele doar ale copilului tău, normal.Mi se pare tare, o folosim și ne folosește.