​

Prima poezie pe care am scris-o e pe când eram în clasa a III-a și se cheamă simplu "Fericirea":

 

Fericirea
Fericirea e un cuvânt minunat,
Fericirea e un cuvânt de neuitat,
Acum ṣi-n vecii vecilor,
În sufletul oamenilor.
Fericirea e ce avem de visat,
Când nu mai este, a plecat,
Fericirea vine și pleacă ușor
Și ne apucă de ea un dor.
Fericire, dacă tu vrei,
Eu te las să mă iei.
(1986, Bucharest)

 

Murim
Murim toți pe șosele, pe plajă, lângă plajă,
Murim în fiecare zi.
Ardem de vii, ca niște torțe colective,
Copile, să o știi.
Murim cu zile unii sau fără zile, alții
Și morțile ni-s cumpărate-n rate
De cei ce pot să cumpere și lege și tocmeală,
De hoți, de impotenți și de prostituate
alese tot de noi, să ne conducă-n toate.
Murim la cozi, la farmacie și-n spitale, în teatre, cluburi, școli și unde se mai poate,
murim în fiecare clipă, în sau fără vreo etate, 
noi toți murim și fiecare-n parte,
murim, iar ei ne mint că asta-i viață,
murim, copile, asta e,
murim în fiecare dimineață.
#scrisăaugust2023Norway

 

Suflet nou
Am intrat într-un second-hand
Şi mi-am cumpărat un suflet nou.
Nu părea deloc purtat, era impecabil,
Fără pic de urmă de uzură,
Nou-nouț şi pe la mâneci şi la gât,
Exact mărimea mea, venea turnat,
Avea şi buzunare interioare,
Cred că era de bărbat.
L-au cântărit, că se vindea la kil,
Era ușor ca unul de copil.
M-au întrebat dacă vreau să mi-l ambaleze,
Le-am zis că nu, să-l lase să viseze,
L-am pus pe mine şi-am plecat
Cu cel nou peste cel vechi îmbrăcat.
De-atunci le port pe amândouã, zău...
Știi ce-am uitat să-ți spun?
Că ăla nou era al tău.
#scrisăîn2019


Noaptea, târziu
Când în toată casa se aud doar gândurile scrise aici,
Noaptea, târziu, când toată casa miroase a tăcere,
Mă simt fericit ascultând și atât,
Mă simt fericit și atât.
Noaptea-târziu atunci când tu dormi
Şi eu te ascult cum nu zici nimic,
Îmi imaginez cum ar fi fost dacă ar fi fost altfel.
Noaptea-târziu atunci când te ascult cum nu știi,
Noaptea-târziu mă ascult în târziu.
Noaptea-târziu e târziu.
#scrisã2020

Un film de clasă B
Ca într-un film de clasă B,
M-aș fi luptat cu zombii ieșiți din mormintele trecutului nostru,
Aș fi înfipt țãruşi în inimile tuturor iubirilor de care nu am avut parte niciunul din noi,
Dar n-am făcut nimic din toate astea.
Ca într-un joc video bun,
Aș fi jucat și zi și noapte, conectat cu tine în rețea,
Explorând hărți, împuşcându-ne demonii anti-iubirii,
Încercând să nu fim eliminați de cei din echipa adversă,
Ca într-un joc video bun,
Aș fi fost mai bun.
Ca într-o carte cu poveşti pentru copii,
Mi-ai fi înseninat fiecare pagină a fiecărei zile
Desenându-mi o jumătate de soare cu dinți și un cer pe care norii stau
Doar atât cât să te facă pe tine să vezi și mai bine soarele.
Ca într-o carte mirosind a cafea și a plajă,
M-ai fi făcut să uit de mine citindu-te toată,
Din scoarță în scoarță,
Iar eu te-aș fi făcut să te îndrăgostești de autorul care a scris romanul vieții noastre.
Ca într-o poezie bună,
Aș fi găsit rimă pentru fiecare dorință de-a ta,
Aș fi inventat figuri de stil doar ca să te fac să zâmbești
Şi aș fi fost trecut în DEX la i de la iubire.
Ca într-o poezie proastă ca cea a vorbelor citite chiar acum,
Nu se va întâmpla nimic din ce e scris mai sus.
Eu voi pleca, pãşind pe gânduri așternute prin unghere,
Tu vei avea de așternut iar gânduri, separat de ale mele.
#scrisă2018

I.T.P
Sufletul meu e închis pentru revizia tehnică.
Am nevoie să fac schimbul de sentimente ,
Inspecția tehnică periodică a viselor
Și să umflu pneurile speranței.
Prea mulți kilometri făcuți cu motorul inimii prea turat
Așa mi-a zis la ureche îngerașul mecanic,
Iar aripa din dreapta are joc în rulmentul optimismului
Și trebuie sudată, a continuat frecându-și aripile
Și punându-mi sufletul pe cric…
O să vin după Sărbători
Să văd în ce stadiu e,
Dar până atunci talonul și cheile inimii
Îmi rămân singure lângă o ceașcă de cafea și o țigară aprinsă
Din atelierul de pe strada cu vise sfărâmate.
(”Inspecția tehnică periodică- ITP”, 2008)

 

Pentru că
Pentru că nu m-ai crezut,
Am luat toate cuvintele rostite când ne-am despărțit şi le-am sculptat, unul câte unul,
În bucăți mari de piatră de râu.
Apoi le-am dus unul câte unul la Dunăre
Şi le-am aruncat de la izvoare până la vărsare, până nu mi-a mai rămas niciunul.
Pentru că nu m-ai crezut,
Am tatuat pe corpurile tuturor iubirilor petrecute de atunci
Fiecare gând nerostit atunci când m-ai despărțit,
Fiecare silabă rostită, chiar și pe cea de cratimă despărțită.
Pentru că nu m-ai crezut atunci când te-am despărțit,
Am scris volume de poezii cu toate combinațiile posibile ale tuturor vorbelor rostite,

Gândite sau doar simțite atunci, când ne-am despărțit.
Acum, după aproape 10 ani și după ce le-am terminat pe toate,
Ai auzit la știri că Dunărea a secat, nu?
Așa că m-am întors la tine să te-ntreb:
Acum mă crezi?

#scrisă2019

 

Dricul
Mi-am cumpărat un dric azi,
Ca să duc pe ultimul drum iubirea noastră.
O să-ți placă, e o limuzină în toată regula cu numere de Bulgaria,
Are închidere centralizată, așa că odată intrată acolo,
Iubirea rămâne pe vecie blocată, îngropată.
Am condus eu însumi dricul până la cimitir,
Am intrat chiar pe aleile cu amintiri,
Am ales eu însumi locul de veci
Şi-am fost primul care a aruncat bulgări de sentimente reci.
Cupidon a ținut un speech ca la carte,
Motivațional, optimist cât se poate,
Și-a cerut scuze pentru o defecțiune tehnică
Ce ținea de arcul propulsor şi de-o săgeată aftermarket îndoielnicã,
Apoi am trecut la partea cea mai delicată,
La coborârea iubirii în cripta curată.
Operațiunea a fost simplă, sicriul era acoperit,
Păcat că nu ai fost, ți-ar fi plăcut, ai fi descoperit
Ce simplu se îngroapă o iubire și ce bucurie
Să îl conduci pe Cupidon cu dricul pe alei prin cimitir,
Ți-ar fi plăcut și ție!
#scrisă2019

Joc de rol
Când se simțea rău și viața părea fără rost,
Se apuca să o decupeze din toate pozele comune.
Cel mai tare îi plăcea să facă asta cu pozele pe hârtie,
Dar acestea erau demult ciopârțite, killãrite, măcelărite,
Așa că adesea trebuia să se mulțumească doar cu croppuieli digitale ale unor imagini din calculator, de pe telefon sau de pe facebook,
Imagini a căror decupare îi producea satisfacție de maxim 6 . (pe o scalã de la 1 la 10)
Când se simțea chiar rău de tot
Se apuca să o decupeze din amintirile lui.
În loc de foarfecă sau mouse se folosea de-alcool, sau droguri, de calmante sau de poezie,
Numai că toate astea laolaltă tot nu puteau să facă treaba bine,
Tot mai rămânea ceva din ea în imaginea de ansamblu,
O parte din ea îi rămânea sub piele provocând mâncărimi,
O parte din ea îi stătea în gât, răscolind amintiri,
O parte din ea îi stătea pe creier și o alta în inimă,
O parte din ea...
O carte din ea...
Ceva rămânea.

#scrisã2020

 

Dalele
Am numărat dalã după dalã,
fiecare dalã din fața blocului tău
O oră, două ore și trei zile.
De atunci te aștept aici,
De atunci mă cert cu ploaia,
Cu iarna și cu vara.
Se fac deja pariuri:
Unii vecini cred că te aștept de aproape un an,
În timp ce alții își revendică, pe nedrept, cred eu,
Deceniul de așteptare.
Eu știu sigur: te aștept de atâta timp încât am uitat
De ce te aștept,
Cum arăți
Şi
Cum arăt.
#scrisăîn2019

 

 

Peace
Într-o lume în care copiii mor striviți de bombele celor mari,
În timp ce eu mă plâng că al meu nu doarme destul și că pic de oboseală,
Îmi pare desuet chipul din oglindă și meschin,
Îmi pare degeaba să scriu, să fac teatru sau să mă-nchin.
Într-o lume în care copiii merg cu tancuri la ruine de școli,
Sau la spitale ruinate de explozii, să scrii poezie poate părea un moft,
O semeție fără margini și o mișelie.
Cu toate astea, fiecare inimă la care ajung toate astea și o tremură măcar o clipă,
Poate ajuta copilul, copiii, părinții
Și bunicii de sub dărâmături, morți sau vii.
Eu o să scriu, chiar dacă e degeaba tot,
Iar gândul că ne paște un potop,
Sau chipul din oglindă nu mă fac să tac.
Scriu, să  nu uit, măcar, că
Într-o lume în care copiii mor striviți de bombele celor mari,
Eu mă plâng că al meu nu doarme destul și că pic de oboseală.
Scriu că îmi pare desuet chipul din oglindă și meschin,
Scriu că îmi pare degeaba să scriu, să fac teatru sau să mă-nchin.
Într-o lume în care copiii merg cu tancuri la ruine de școli,
Sau la spitale ruinate de explozii, să scrii poezie poate părea un moft,
O semeție fără margini și o mișelie.
Și totuși,
În lumea-mi ce a început deja să-mi fie,
Doar poezia poate să-mi mai fie vie.
#ianuarie2024Norvegia #peaceonEarth

 

1+1=2? 

Îmi beau cafeaua dimineața conectat la net
Și cofeina are clar miros de megabitzi.
La prânz zămbesc pe un ecran de chat
Și mushc din  virtual cu virtualii dintzi.

De ani de zile m-am obișnuit
că unu și cu unu fac doar doi.
Când raționalul n-a găsit raspuns, eu am zămbit
convins că logica va lămuri tot mai apoi.

Din când în cănd și doar de ceva vreme
găsesc răspunsuri raționale tot mai greu,
iar diminețile îmi curg irațional prin vene
Și megabitzii tot deschid fereastra: Dumnezeu. (2006)

 

Rânduri nescrise
Mă scobesc în gănduri
Cu dalta vorbelor nezise.
Mă caut prin rânduri
Ce nu vor fi scrise.

Vreau să ascult tăcerea
Picurându-mi în creier…
În șoapte -mi aud urlată durerea
Din plămâni ca de greier.

Nu-mi place de mine
Cel din oglinda spartă.
“ Nici mie nu-mi place de tine “
Se-aude o voce-nfundată.

“ Ce e de facut? “
Întreb și răspunsul îmi vine:
“ Nu privi în trecut
Și ai grijă de tine! “

( 2005)

​

​

Mi-e totul în paragină…. / Și sufletul… Și blogul meu. / Cresc bălării prin mine / Și azi iarăși sunt ateu. / Mi-e dor să simt iar marea / Și-o noapte-n dimineață / Mi-e dor să scriu o rimă / Și să te chem iar, viață. / Am dispoziție de rime / În noaptea asta prea târzie / Și vreau să scriu iar vorbe / Degeaba pe-o hărtie… / Acum le scriu, acum le șterg…. / Modific și iar corectez, / Dar nu e nici ce simt , / Nu e nici ce visez.

 

Sunt ori prea tânăr, ori sunt poate prea bătrân
Sunt prea tânăr să mă gândesc la ce a fost

Și prea bătrân să zic ” va fi” .

Sunt între două lumi,

Niciuna nu-i a mea,

Dar vreau să cred că încă pot spera.

Îmi irosesc zilele începând de dimineață

Printre cafele, fum și ceață.

Mă văd din ce in ce mai des

Așa cum o să fiu

Și-n clipa aia o secundă se preface în pustiu.

( 2003)

 

La început
La început mi-am cumpărat autocarul cel de 70 de locuri

Gândind : “noi 70 ne vom feri de focuri. ”

Apoi am înțeles că am nevoie doar de-un microbuz,

Eu și cei 8 prieteni , vom vedea cerul de sus.

Am luat după aceea o mașină mică

Și cei 8 au rămas 4 de frică.

Am încercat cu un coupé pentru noi doi

Dar și el s-a stricat, căci nu puteam fi noi.

Și am ajuns la scuter, doar eu singur iar,

Îmi este bine, însă e și-un ” dar” …

( 2007 )

​

Fata de la meteo

Sunt -10 grade și se simt și mai puține,
Îmi zise domnișoara dezbrăcată de la meteo în vise.
Am dat din cap în semn de-nfrigurare
Şi am visat un cal și-o floare.
Azi am dat cu ger peste oameni,
Își zise zâmbind în barbă și privi spre Pãmânt.
Poate-aşa domnișoara de la meteo
Va intra în visele lui în sfârșit!
#scrisă2019

Curățenie
Azi e zi de curățenie, așa că mă pun pe treabă:
Mă învorbesc un pic, apoi iau cuvintele de pe raftul celor spuse şi le șterg de praf,
Suflu peste ele sensuri noi, după care le așez în matrițe de lut,
Le pun în cuptorul sentimentelor, le las la copt preț de două sau trei iubiri
Şi le scot și le trec pe raftul celor încă nevorbite, dar iubite.
Azi e zi de curățenie, așa că îmi primenesc vorbele cu haine de sărbătoare,
Le așez la loc de cinste în vitrina ziselor,
Le vorbesc așa cum ele mi-au vorbit,
Iar ele doar ascultă, cuminți, tăcute, una lângă alta,
Cum îl ascultă copiii de grădiniță pe Moș Crăciun atunci când el îi întreabă dacă-au fost cuminți.
Azi e zi de curățenie, așa că am pus laolaltă vorbelor tale și vorbele mele,
Am încercat să fac pace-ntre ele,
Am împăcat zisele vechi cu cele noi și le-am promis tăceri pline de înțelegere,
Apoi le-am șters de cele vorbite şi le-am pus pe toate în poezia asta,
Poate-poate, așa curate și noi, reușesc să îți spună ceea ce eu nu am putut.
#scrisãprin2018

Julitura
Mi-am julit inima-n cot:
coboram în viteză niște amintiri frumoase,
când m-am împiedicat de-o vorbă de-a ta
și am alunecat pe vise.
Toate s-au spart.
Mi-am luxat dorul de tine:
încercam să traversez o insomnie,
când s-a desprins o bucată mare de noi
și mi-a căzut peste suflet.
Acum trebuie să stau cu doru-n gips.
Mi-am făcut un cucui în suflet:
alergam prin caruselul de speranțe,
când am călcat strâmb pe dragostea ta
şi mi-am ciocnit sufletul de-al tău.
Am nevoie de comprese reci de nedragoste,
aplicate pe locul în care cucuiul
îmi amintește că aveam un suflet.
De câteva zile sau ani
m-au internat în rezerva nopților prea lungi.
Stau singur acolo și miroase a nimic.
Te aștept, când ai timp, cu o portocală.
sau măcar o vorbă bună.
#scrisã2019
 

Sri Lanka
Am făcut dragoste în toate nopțile
Și toate stelele pământului
Se uitau nerușinate la noi.
Tu le vedeai mereu,
Eu doar câteodată,
Atunci când le priveam
Oglindindu-se în ochii tăi întredeschiși.
Maimuțele cădeau cu zgomot pe acoperiș,
Ne priveau și ele și făceau gesturi obscene,
Apoi se retrăgeau privind ca pentru prima dată stelele.
În fiecare a doua zi dimineață
O pereche de păuni traversa curtea și dispărea în parfumul iubirii noastre,
Parfum care cobora spre ocean și se făcea simțit la leghe depărtare,
După cum au mărturisit delfinii mai târziu.
Scoteau și ei zgomote nerușinate,
Dar noi nu am tras cu ochii nerușinați.
În fiecare a treia zi dimineață
Soarele ne bătea în geam
Și ni se strecura prin baldachin,
Iar pe bârnele de afară
Două șopârle mari  se priveau
În liniște.
Stelele ne făceau cu ochii în fiecare noapte,
Iar când plecau la culcare,
Ne lăsau pe mâinile bune ale oceanului.
În fiecare noapte
Priveam stelele
Prin ochii tăi.
#scrisăîn2020SriLanka

 

Imparul
– Ce faci?
– Numãr din doi in doi imparul…
– Cum adică?
– Adică… aşa:
Doi: noidoi ,
Patru: de 2 ori noidoi,
Şase... de 3 ori noidoi,
….
Şi aşa mai departe…
– Nu înțeleg… Pãi şi imparul unde e?
– Sincer? Imparul eşti tu.
#scrisã2008

 

 

copyright www.bogdandumitrescu.net 
0047.930.55.239